Afrăsînei demisă, Secrieru junior subprefect

 

viorica-afrasineiGuvernul a decis sâmbătă schimbarea din funcţie a subprefecţilor susţinuţi de PSD, după ce joi a schimbat 20 de prefecţi care au ocupat funcţiile cu susţinerea aceluiaşi partid. Potrivit agenţiei de presă NewsIN, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de sâmbătă, au fost înlocuiţi 23 de subprefecţi din 15 judeţe şi au fost numiţi alţi 16 subprefecţi, din care trei din rândul inspectorilor guvernamentali, prin aplicarea principiului mobilităţii. Printre cei schimbaţi se regăseşte şi Viorica Afrăsînei, care nu a putut fi contactată. În locul ei Executivul l-a numit pe Paul Secrieru, finul prefectului Cristian Roman. Acesta susţinuse un concurs de ocupare a funcţiei spre finalul legislaturii precedente, însă nu a mai fost învestit.