Afaceriștii botoșăneni adunați într-un singur loc pentru dezvoltarea unor businessuri inteligente – VIDEO 

Evenimentul se află de fapt la cea de-a doua ediție, anul trecut fiind organizat tot în luna aprilie însă la un complex hotelier din centrul orașului. 

Cum succesul a fost unul peste așteptări, în 2024 s-a optat pentru o sală mai generoasă pentru găzduirea celor aproximativ 300 de antreprenori locali. 

 

Organizatorii au fost BCR și Camera de Comerț și Industrie Botoșani iar ținta au fost antreprenorii care urmăresc să-și dezvolte afacerile în mod inteligent. 

Și care au posibilitatea de a o face cu sprijin financiar de la Uniunea Europeană. 

 

Liviu Țului, director Grup Retail, BCR SA

„Este un eveniment dedicat în întregime oamenilor de afaceri din județul Botoșani. La finalul anului trecut eram într-un amfiteatru al unui colegiu din județul nostru și susțineam un atelier de investiții în carieră. În acea sesiune discutam și despre anumite instrumente de lucru pentru tineri”

 

 

Informația în vremurile actuale în care tehnologia deține un rol vital poate fi ușor de obținut și mai apoi de folosit în interes antreprenorial. Lucru mai dificil de făcut în urmă cu două decenii spre exemplu când economiștii se formau aproape exclusiv pe băncile școlilor, fără a avea la dispoziție instrumentele de astăzi. 

Astăzi, copiii pe lângă programa școlară au acces la seminarii și activități extrașcolare care le pot trasa calea profesională. 

 

Liviu Țului, director Grup Retail, BCR SA

„Cele mai multe dezbateri și întrebări le-am avut la tipul întreprinzătorului. Bineînțeles că aici se vorbea foarte mult despre antreprenori. Și au fost multe întrebări de la cei 100 de elevi de elevi de clasa XI-a și a XII-a despre cum să începi o afacere, de unde iei banii necesari, cum ar trebui să îți faci un plan de afaceri, de unde iei idei de afaceri? Practic, au fost întrebări de oameni mari venite de la niște elevi de 17 -18 ani”

 

Educația financiară este continuă, consideră directorul bancar. Și la vârste fragede când se construiesc caractere dar și la maturitate când antreprenorul se poate autodepăși și mai mult decât atât își poate dezvolta afacerea, creând noi locuri de muncă pe de o parte și asigurându-și și succesul profesional. 

BCR și Camera de Comerț au devenit o astfel de punte, între mediul de afaceri și potențialele oportunități.

 

Liviu Țului, director Grup Retail, BCR SA

„Când eram și eu la aceeași vârstă mi-ar fi plăcut să am informațiile necesare pentru a mă ghida în carieră sau pentru a-mi începe un business. Din păcate nu a avut cine să mă ajute în acest sens,  din păcate sau din fericire, dar cert este că în acest moment lucrurile s-au schimbat. Și noi, cei prezenți aici, și în special împreună cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Botoșani vrem să fim alături de dvs și de a ne implica noi”

 

 

Cum ajută BCR tinerii pentru a ajunge oameni de afaceri de succes și care a fost scopul evenimentului de astăzi?

 

Liviu Țului, director Grup Retail, BCR SA

„Investim în educația financiară, investim în cariera lor, susținem multe sesiuni de școală de carieră, susținem ateliere, sesiuni, din perspectiva școlii de business. Scopul acestui eveniment este să aducem claritate asupra mediului de afaceri actual, să aducem claritate asupra modului în care putem să ne dezvoltăm afaceri, să avem afaceri de succes utilizând fondurile europene”

 

Printre speakerii evenimentului s-au regăsit Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț și președintele Comitetului de Energie și Mediu din Camera de Comerț a României, Horia Braun Erdei, CEO la Erset Asset Management, Daniel Isachi, director FNGCIMM SA-IFN, Sucursala Iași, Dan Aiacoboae, director general Think Tank Expert Consulting SRL, Iulian Onciu, director general Ritcom și, bineînțeles, Liviu Țului, directorul BCR. 

 

S-au abordat teme financiare de interes precum tranziția energetică din România, oportunități de finanțare prin granturi oferite de ADR Nord – Est precum și alte tipuri de programe de finanțare precum și soluții de prefinanțare și cofinanțare oferite de BCR.