Afacerist cu implicații politice, a băgat 200.000 de euro într-un pub ca să-l scoată la vânzare: Te poate ucide – FOTOGALERIE

În jur de 900.000 de lei sau, dacă vreți, circa 200.000 de euro a investit într-un pub din zona ultracentrală a municipiului reședință de județ pentruj ca, stresat de atâtea controale și de ceea ce înseamnă să menții și să dezvolți un business la Botoșani, să îl scoată la vânzare.

 

Pub atentat la sănătate

500.000 de euro, atât vrea Paul Onișa pentru pub-ul ”La Negustori” situat vis-a-vis de Biblioteca Județeană Mihai Eminescu. Acesta a preluat clădirea de la SC Nord Proiect SA și a modernizat-o în 2011, când a renunțat la clubul Enjoy de la Casa Tineretului. Deși nu duce lipsă de clienți, consilierul local vrea să renunțe la afacere.

”După 50 de ani restaurantul te poate ucide. Este o sursă continuă de stres”,

Paul Onișa, proprietar ”La Negustori”.


Acesta a fost călcat de Inspectoratul Teritorial de Muncă în mai multe rânduri, firma pe care se derulează afacerea fiind amendată cu 6.000 de lei și respectiv 20.000 de lei, însă în instanță a scăpat de amenzi.

Dacă nu-i vânzare, să fie măcar închiriere

Cu toate acestea, exit-ul din business este însă ideea pe care o îmbrățișează în continuare. Și aceasta sub orice formă. Astfel, cum imobilul are parter, etaj și mansardă, plus o terasă interioară, Paul Onișa este dispus să vândă doar parterul cu 300.000 de euro. Nu respinge nici ideea unei închirieri pentru 1.600 euro/lună.
Clădirea are în jur de 1.300 metri pătrați construiți, dispunând și de o cramă și părând a fi imobilul ideal pentru amenajarea unui boutique hotel.
Fostul președinte județean al Partidului Conservator a devenit proprietar în 2007, după care alți patru ani a lucrat la renovare.
Clădirea datează din secolul 19, când a fost ridicată pentru Banca Negustorească a României.

CITEȘTE ȘI:

FOTOGALERIE Ce a ajuns restaurantul cumpărat de o afaceristă cu banii cash