Afaceri în Centrul Vechi: Fast-food şi magazine second-hand

Demersurile şefilor de la Primăria Botoşani cu privire la revigorarea Centrului Istoric al oraşului par în sfârşit să fi fost încununate de un oarecare succes. Au început să apară noi solicitări pentru închirierea unora dintre cele şapte spaţii libere şi renovate.

 


Edilii nu vor second-hand


De această dată fără a fi vorba despre restaurant cu specific mexican sau cafenele de fiţe, ci puncte de alimentaţie public…”de duzină”.
 „Deocamdată, am primit o solicitare pentru un fast-food pe zona respectivă, dar nu sunt decât la nivelul discuţiilor şi în scris au fost foarte multe solicitări pentru second-hand-uri, inclusiv mobilă second-hand. Nu ne dorim să ducem asemenea magazine în Centrul Vechi. Ce am mai avut, a fost o solicitare pentru aparatură medicală, proteze”,
a declarat Cătălina Lupaşcu.
Primăria Botoşani nu renunţă însă uşor la ce şi-a propus cu privire la readucerea botoşănenilor în Centrul Vechi, iar edilii susţin că vor da startul unei campanii de publicitate pentru spaţiile din zonă.

Încă un proiect de HCL

„Intenţionez să discut cu colegii de la Locativa să vedem până la ce cost minim putem solicita unui investitor privitor la chirie. Mi-aş dori să ducem chiria la un nivel cât mai mic. În condiţiile în care ajung în consens cu colegii mei, voi veni cu un proiect de hotărâre chiar luna aceasta”, a mai spus viceprimarul Cătălina Lupaşcu.
Vicele liberal a menţionat că-şi doreşte ca atunci când va demara campania de publicitate, chiriile percepute pentru spaţiile din Centrul Istoric să fie la un nivel cât mai scăzut. Momentan acestea sunt stabilite prin Hotărâre de Consiliu Local la tariful de 2,5 euro/mp/lună. (G.E.)
CITEŞTE ŞI:
 Propunere Eugen Ţurcanu: Spaţiile din Centrul Vechi să fie date parlamentarilor
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Distracţie explozivă în Centrul Vechi : Botoşănenii atacaţi de puradei cu petarde – VIDEO