Afaceri cu aer la Spitalul Judeţean

 

Circa 200.000 de lei a plătit Spitalul Judeţean pentru achiziţionarea unei instalaţii de climatizare a cinci săli de operaţie care nu prea mai funcţionează. Aceasta a fost montată pe vremea fostei conduceri a unităţii, prin 2007 şi potrivit unor medici maxim trei luni a mers fără probleme.

Vara instalaţia dă aer cald

Instalaţia a fost dispusă în sălile renovate din blocul operator, în cadrul contractului de renovare a acesteia, însă nu s-a ocupat propriu-zis constructorul de ele. Firma a angajat un subantreprenor din Bucureşti care a realizat toată instalaţia. Ea a devenit un adevărat chin pentru medici. Potrivit managerului de la “Mavromati”, într-una dintre săli se forma chiar gheaţă care se topea şi curgea spre masa de operaţie, iar conform şefului secţiei de ortopedie în momentul de faţă dacă se dă drumul la instalaţie, în loc să răcească, aceasta dă aer cald. Conform dr.Radu Malancea, şeful acestei secţii, s-au făcut o mulţime de sesizări foştilor şefi ai unităţi, dar impresia creată a fost că aceştia aşteaptă ca aparatura să iasă din perioada de garanţie. “Este un sistem rudimentar, vechi, supraestimat ca valoare, din ceea ce m-am interesat şi eu. Am făcut referate şi sînt luat de nebunul spitalului, ca fiind secţie care face cele mai multe referate. Noi în sală lucrăm cu utilaje grele, cu generatoare de căldură aparatură electronică, radiologică. Nu ştiu cite domenii de activitate mai sînt în România ca să lucrezi la 35 de grade cu umiditate sută la sută şi după aceea să fie tot noi arătaţi cu degetul că ce proşti sînt medicii români. Deci e o instalaţie care a fost prost efectuată, care de la început a fost defectuaosă”, a declarat dr.Malancea.

Unii medici refuză să mai opereze

Alături de el, au mai făcut referate medicii de la secţiile de chirurgie şi chirurgie plastică, însă fără rezultat. Dr. Malancea spune că a cerut măcar un caiet tehnic, dar nu i s-a dat. În plus, instalaţia este comună pentru toate cele cinci săli de operaţii şi nu independentă pentru fiecare în parte, lucru care face ca o defecţiune într-o încăpere să afecteze întreg sistemul. Situaţia a degenerat în această săptămînă, cînd din cauza căldurii, dr.Malancea a transpirat abundent în timpul operaţii şi risca să îi curgă transpiraţia pe plaga bolnavului. dr.EnacheDe aceea, a hotărît să sisteze intervenţiile chirurgicale, protest unic la Spitalul Judeţean, pînă la remedierea defecţiunii. Astfel, va mai opera doar ugeneţele. El recomandă pacienţilor ori să mai aştepte, ori să meargă în alte spitale.

“Echipamentele au fost achiziţionate la preţuri mari şi sînt de foarte proastă calitate”

“Sistemul a fost prost conceput de la începutul începutului, deci fiecare sală trebuia să fie independentă, să aibă sistemul de climatizare absolut propriu pentru că aşa cresc consumurile şi defecţiunile se repercutează în egală măsură în toate cele cinci săli. Echipamentele au fost achiziţionate la preţuri ridicate, mari şi sînt de foarte proastă calitate”, a afirmat Cornel Enache. Potrivit acestuia, s-a luat legătură cu firma care s-a ocupat de montare, însă, în loc să se repare “noi am făcut mai mult corespondenţă”. Ca atare, s-a încheiat un contract de service cu o firmă care să repare instalaţia, cu costuri mult mai mari dacă acest lucru s-ar fi făcut cînd aparatura era în garanţie.