Produsele ieşite din mâna lor au devenit vedetele târgurilor şi se caută şi în străinătate.
O familie din comuna Todireni, judeţul Botoşani realizează adevărate bijuterii ale artei populare. Vasile şi Maria Ivănuşcă fac covoare ca acum 100 de ani, manual şi numai din lână naturală nevopsită. Respectă cu sfinţenie procedeele tradiţionale şi, cu sfatul etnografilor, au ajuns vedetele târgurilor meşteşugăreşti din ţară.
În comuna Todireni, o localitate situată la 60 de kilometri de municipiul Botoşani, se află satul Cerneşti. Este un loc unde păstrarea tradiţiei este singura alinare într-un nord sărăcit şi fără prea multe perspective. În acest cătun trăieşte şi Vasile Ivănuşcă, un fost pădurar de 41 de ani, despre care oamenii locului spun că ştie a lucra la război la fel ca „o muiere bătrână“.
De altfel, toţi cei care-i calcă în bătătură şi intră în micul atelier din fundul gospodăriei încep să dea dreptate ţăranilor de la Todireni. Aici, într-o anexă cu războaie de ţesut pe verticală, vârtelniţe şi caiere ca cele de acum 100 de ani, se nasc din mâinile dibace ale familiei Ivănuşcă adevărate bijuterii ale artei populare. Este vorba despre covoare tradiţionale de lână naturală şi nevopsită, lucrate doar manual şi strict cu motive autentic româneşti, specifice mai ales zonei Moldovei.
Aceste covoare moi şi deosebit de frumoase, mai ales prin compoziţia motivelor, în special geometrice, fac furori la târgurile meşteşugăreşti din ţară şi au transformat pasiunea pentru ţesut la stative a fostului pădurar într-o afacere ce tinde să devină şi profitabilă. Şi asta, mai ales, după ce Vasile Ivănuşcă a început să primească comenzi din toată ţara, dar şi străinătate.
„Este o poveste de succes, a unui om căruia i s-a făcut dor de ţară şi a riscat totul pentru a continua o tradiţie strămoşească de aici, din zonă. Ceea ce făceau babele odinioară la Todireni, VasileIvănuşcă a ridicat la rang de artă populară“, spune Toma Petru, primarul din comună.
Povestea covoarelor ţesute la Cerneşti, începe în urmă cu 30 de ani. Adică, în momentul în care Vasile Ivănuşcă, pe vremea aceea un copil sărac din Todireni, s-a apropiat de stativele bunicilor. Mama sa făcea covoare pe care le vindea oamenilor din sat şi pe la târguri. Atras de munca mamei, Vasile Ivănuşcă a încercat şi el să ţeasă. I-a plăcut, iar apoi activitatea a devenit o necesitate.
„Era greu cu banii şi eu doream să fac şcoală. Când veneam vara în vacanţe, că am început să fac liceul la silvicultură, mă ocupam cu muncile câmpului, dar iarna mă băgam la ţesut covoare. Trebuia să fac asta fiindcă aveam nevoie să mă întreţin la şcoală. Făceam pentru oamenii din sat, că atunci se căutau covoarele de lână. Erau moi şi călduroase. Ei aduceau materialul şi noi le ţeseam. Aşa am reuşit eu să-mi plătesc internatul şi şcoala: din covoare ţesute. La început era anevoios, dar apoi a devenit o pasiune“, spune Vasile Ivănuşcă.
Soţia sa Maria, pe care a cunoscut-o la el în sat, a început şi ea să prindă drag de stative încă din copilărie.
„Şi mama, şi o mătuşă m-au învăţat. Cred că aveam 14 ani. Eram fată şi trebuia să învăţ mai ales la ţară aşa ceva. Şi ele la rândul lor au învăţat de la bunica, iar bunica de la străbunica. Aşa ceva se transmite de la mamă la fiică de când lumea“, spune botoşăneanca.
Cu alte cuvinte Vasile şi Maria Ivănuşcă au împărtăşit încă de la început pasiunea pentru ţesut covoare. Era, însă, doar o amintire frumoasă din copilărie, şi nu se gândeau în urmă cu 10 ani să facă o afacere din ţesut covoare tradiţionale.
Vasile Ivănuşcă a devenit pădurar. A terminat Liceul Silvic şi s-a angajat în comună. La un moment dat, şi-a dat seama că doreşte să-şi facă o casă şi să strângă mai mulţi bani pentru copiii. Şi-a luat soţia şi au plecat, la fel ca mulţi ţărani din Botoşani, să-şi facă un rost în Italia. Au muncit din greu, dar reuşeau să pună şi bani deoparte. Totuşi dorul de casă i-a adus înapoi.
„Nu ne era frică de muncă, dar ne era dor de casă, ne trăgeau rădăcinile înapoi. Nu am mai putut. Am venit în satul nostru“, spune Vasile Ivănuşcă.
Şi-au ridicat şi casa dorită, dar se gândeau ce urmau să facă mai departe, într-un colţ de ţară, cu perspective limitate.
„Ne-am pus aşa pe prispă la sfat. Ce facem mai departe? Atunci, din vorbă în vorbă ne-am dat seama că ne pricepem amândoi la ţesut. Adică şi eu şi soţia aveam experienţa asta. Ştiam să ţesem tradiţional covoare. Şi n-am mai stat pe gânduri. Am zis «hai să facem şi pe asta»“, adaugă Vasile Ivănuşcă.
Ideea s-a născut acum doi ani. Atunci au găsit şi o finanţare europeană pentru astfel de activităţi tradiţionale. Au umblat mai bine de un an după acte şi aprobări. În cele din urmă, la începutul lui 2017, le-a fost aprobată finanţarea şi puteau să-şi urmeze visul, acela de a face covoare autentice ca pe vremea străbunicilor.
„Ne-am zis, dacă am reuşit să-mi plătesc odată şcoala, trebuie să meargă“, spune fostul pădurar.
Zis şi făcut, cei doi botoşăneni şi-au făcut o întreprindere individuală. Cu banii primiţi de la Uniunea Europeană şi-au cumpărat materiale pentru câţiva ani, în special lână naturală, pe care o aduc din judeţele Ardealului.
„Este lână naturală, prelucrată în fir şi trebuie să precizez că este nevopsită. Este materia primă folosită dintodeuna de ţăranul român. Din păcate costă destul de mult şi nu găsesc să o achiziţionez din Botoşani. Ar fi mai uşor şi mai ieftin“, spune Vasile Ivănuşcă.
Totodată, cei doi soţi au angajat şi o femeie din sat la fel de pricepută la ţesut covoare tradiţionale. Atelierul a fost amenajat într-o anexă din gospodărie unde au fost montate „utilajele“. Propriu-zis este vorba despre două războaie de ţesut verticale, la fel ca cele de acum 200 de ani.
„A fost o adevărată provocare să facem rost de războaiele de ţesut verticale. Am vorbit cu un meşter popular din zonă. Numai el ştia să facă astfel de războaie. Adică să fie la fel ca cele ale bunicii. M-am ţinut de capul lui până le-a făcut“, spune Vasile Ivănuşcă.
Alături de războaie se află şi alte ustensile de pe vremea bunicilor, fabricate din lemn, precum piepteni speciali sau ghergeful. După ce totul a fost instalat cum trebuie au pornit producţia. Maria Ivanuşcă spune că este o muncă dificilă care cere multă răbdare şi pricepere.
„Totul se execută manual, din lână naturală fără niciun fel de adaos sau tehnologii moderne. Pentru mine tradiţional asta înseamnă. Întâi se urzeşte, apoi începem să lucrăm la război. Fiecare fir de lână este trecut printre corzile războiului, apoi cu un piepten din lemn apăsăm firele, pentru a avea o calitate mai bună. De obicei durează o lună confecţionarea fiecărui covor. Trebuie multă răbdare, pricepere şi pasiune“, spune Maria Ivănuşcă.
Din mâinile Mariei Ivănuşcă au ieşit zeci de covoare tradiţionale, adevărate bijuterii. Toate modelele şi formele realizate sunt în baza unei documentări temeinice. Mai precis, chiar de când au pornit această afacere beneficiază de suportul ştiinţific al unui cunoscut etnograf botoşănean.
„Nu am ales modelele la întâmplare. Nu facem orice fel de model sau decoraţiune. Am cerut sfatul specialiştilor, mai ales am fost ajutaţi de doamna etnograf Steliana Băltuţă. Ne-am documentat, avem cărţi şi albume cu modele, zone etnografice şi, bineînţeles, ce mai ţinem minte de la bunici. Preferăm modelele geometrice tradiţionale. Rar facem motive florale. Compoziţia este importantă. Vrem să nu ieşim cu nimic din tiparul tradiţional, facem cum făceau odată bătrânii“, spune Maria Ivănuşcă.
Totodată, în covoarele sale, botoşăneanca spune că adaugă un pic din sufletul său. Înainte de a se aşeza pe banca din faţa războiului îşi face o cruce mare şi lucrează cu zâmbetul pe buze.
„Când ţes simt linişte şi o apropiere de Dumnezeu. Parcă este aşa o moştenire de la bunicii şi străbunicii mei pe care trebuie să o duc mai departe“, spune Maria Ivănuşcă.
Pentru a-şi dezvolta afacerea, soţii Ivănuşcă au început din această vară să participe la târgurile meşteşugăreşti din ţară. Încă de la prima participare, au început să primească invitaţii de peste tot din ţară.
„Cea mai mare mulţumire sufletească a fost în momentul în care am văzut încântarea oamenilor. Erau entuziasmaţi de covoare. Mă întrebaru cum le facem. Erau şi neîncrezători. Nu erau convinşi că pot fi făcute manual. Tocmai de aceea am început să umblăm cu un stativ la noi, şi le arătăm cum le facem“, spune Vasile Ivănuşcă.
Soţii Ivănuşcă spun că primul covor le-a fost cumpărat de primarul Iaşiului, Constantin Chirica, la târgul meşteşugăresc de la Iaşi din această vară.
Au urmat apoi zeci de comenzi din toată ţara, mai ales că au participat inclusiv la renumitul târg destinat meşterilor populari de la Sibiu.
„Am vândut un covor la Sibiu, apoi a mai venit un domn cu poza covorului şi ne-a întrebat: «Asta este făcut de voi?». Prima dată ne-am speriat, am crezut că am greşit cu ceva. În schimb, ne-am ales cu o comandă de câteva covoare. Am dat şi la Oradea şi am primit comandă chiar şi din Belgia“, spune Vasile Ivănuşcăm, care ne spune că preţul unui covor de dimensiuni mari poate ajunge la 1.000 de lei. (Sursa: Adevărul)
