„Afacere” la colțul străzii terminată în instanță pentru o tânără din Botoșani

O tânără din Botoșani a vrut să facă rost de niște bani însă a dat de alte probleme.

 

Femeia a fost prinsă de oamenii legii pe strada Victoriei în timp ce avea asupra ei țigări de contrabandă. Și nu o singură dată, ci de două ori. Prima dată când a fost prinsă în fapt avea 40 de pachete, iar a doua oară 60 de pachete de țigări.  

 

Botoșăneanca a fost trimisă în judecată pentru comiterea unei infracțiuni de contrabandă, iar în fața instanței de la Judecătoria Botoșani și-a recunoscut fapta fără niciun fel de ezitare. Ca atare, ea va beneficia de o reducere a pedepsei.

 

Totodată, botoșăneanca a precizat că a achitat o parte din prejudiciu către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, mai exact 446 de lei iar în perioada următoare va achita și restul sumei, adică în jur de 855 de lei.

 

Instanța a mai acordat un termen pentru ca la dosar să fie depuse mai multe acte de către avocatul femeii.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store