Afacere de 100.000 de euro cu mere la Consiliul Judeţean

 

Două firme care nu au nici o legătură în cultivarea sau comercializarea merelor au cîștigat distribuția merelor în școli, scrie Evenimentul de Botoșani în numărul de luni 17 mai. Este vorba de distribuirea în şcoli, pe lângă programul „Corn şi lapte”, şi a unui măr pentru fiecare elev din clasele I-VIII. Pe 10 mai s-a început distribuirea.

0,3 lei/măr de minim 90 de grame plăteşte Consiliul Judeţean, adică peste 3,3 lei pentru un kilogram de mere. Aceasta , în timp ce, în piaţă, un kilogram de mere costă între 1,2 şi 2 lei. Justificarea ar fi că principalii contractanţi trebuie să asigure aprovizionarea, spălarea merelor ce urmează a fi distribuite, depozitarea lor în vederea adaptării programului de distribuire la programul şcolilor, transportul fructelor la şcoli.

O bună parte a fructelor sunt aduse din afara țării

Pe 16 aprilie a fost publicată pe SEAP invitaţia de participare şi documentaţia de atribuire, data de deschidere a ofertelor fiind 23 aprilie. Interesant este faptul că doar două firme au participat la licitaţie, exact cele care s-au ocupat până în prezent şi de distribuţia cornului şi laptelui în şcoli. SC Five Continents Group SRL a cîştigat zonele I şi VII, în timp ce SC Spicu 2 SRL zonele II, III, IV, V şi VI. Mai interesant este faptul că una dintre firme, la rândul său, a subcontractat un furnizor care va aduce mere elevilor botoşăneni din Mureş, iar cealaltă socitate a apelat la un furnizor al cărui sediu se află în judeţul Ilfov, însă importă merele tocmai din Polonia.

Din merele autohtone nu ”mușcă” nimeni în program

Asta în ciuda faptului că specialiştii susţin că atât la nivel judeţean cât şi naţional, stocurile producătorilor români erau suficiente pentru a acoperi necesarul de mere până la închiderea anului şcolar. Potrivit condiţiilor impuse prin actul normativ, nu se precizează în mod expres încurajarea producătorilor autohtoni. Asta în condiţiile în care, cel puţin la nivelul judeţului, puţinii producători de mere existenţi pot acoperi necesarul cerut în şcoli. Printre condiţiile cerute se numără: „de bună calitate, trebuie să prezinte forma, calibrul şi coloraţia caracteristice soiului respectiv, pulpa trebuie să fie lipsită de orice deteriorare”. Totuşi sunt acceptate şi unele defecte minore „de formă, de dezvoltare, de coloraţie sau la nivelul epidermei”.

”Este recomandat ca aceşti distribuitori să facă contracte de furnizare cu producătorii autohtoni”

Potrivit specialiştilor din cadrul Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR), după 1989, suprafeţele compacte de plantaţii comerciale au fost neglijate. Cu toate acestea, cel puţin în trei locaţii din judeţ mai există producători care au drept scop obţinerea unei recolte de câteva sute de tone. Din datele centralizate de DADR există plantaţii comerciale pe teritoriul comunelor Curteşti, Pomârla sau Hilişeu.„Sigur că este recomandat ca aceşti distribuitori să facă contracte de furnizare cu producătorii autohtoni, i-am ajuta să îşi desfacă marfa, ceea ce este o problemă. S-ar justifica importul din alte ţări pentru că preţul e mai scăzut: fermierii au o logistică foarte bine pusă la punct şi subvenţionarea fermierilor este cu totul mai bună ca la noi”, Gheorghe Manole, director DADR. 

Mere de 4 miliarde

Consiliul Judeţean trebuie să plătească celor două firme nu mai puţin de 394.265 lei (aproape 4 miliarde de lei vechi), bani ce reprezintă distribuţia merelor către cei peste 44.000 de şcolari în perioada 10 mai-15 iunie. Din această sumă, circa 180.000 lei sunt plătiţi firmei Five Continents Group, care se aprovizionează cu mere din Polonia, iar 216.000 lei societăţii Spicu 2 Dorohoi, care se aprovizionează cu mere din Mureş. Guvernul nu a decontat nici un leu până acum, ceea ce înseamnă că banii vor fi suportaţi din actualul buget pus deoparte pentru programul „Lapte şi Corn” pe anul 2010. Pentru anul de învăţămînt 2010-2011 va fi organizată o nouă licitaţie. „A fost o licitaţie. E culmea să pui în documentaţie ca marfa să provină de undeva anume, e o condiţie pe care ţi-o scoate imediat ca fiind nelegală”, Mihai Ţâbuleac, preşedintele CJ Botoşani.