Transportatorii ilegali trebuie să dispară, susține președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, într-o postare pe rețelele de socializare.
Redăm mai jos integral mesajul șefului administrației județene de la Suceava.
Problema transportului ilegal cu pasageri preluați de la Aeroportul Suceava trebuie stopată! Nemulțumirile sucevenilor legate de transportatorii ilegali de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” sunt justificate.
Problema există de prea mult timp, iar această situație nu mai poate continua.
Sunt multe microbuze și autoturisme cu numere de Ucraina care operează clandestin și creează haos și nemulțumiri în zona aeroportului, punând în pericol atât siguranța pasagerilor, cât și buna funcționare a aerogării.
Înțeleg că numărul redus de polițiști a făcut imposibilă o monitorizare permanentă a zonei de drop-off/pick-up a aeroportului.
Tocmai de aceea, împreună cu conducerea Aeroportului Suceava, am făcut demersuri pentru suplimentarea efectivelor Postului de Poliție Transporturi Aeriene.
Începând din luna martie, Inspectoratul General al Poliției Române va suplimenta schema de personal a Postului de Poliție Transporturi Aeriene cu trei noi polițiști, care vor asigura monitorizarea permanentă a activităților din zona aeroportului.
Un aeroport modern, așa cum ne dorim cu toții să avem la Suceava, înseamnă și reguli clare, respectate de toată lumea.
Mesajul meu este clar: cine vrea să facă transport de persoane trebuie să o facă legal!
De cealaltă parte, le cer polițiștilor de la aeroport să fie fermi în aplicarea legii!
Să-i sancționeze pe cei care încalcă legislația, să elimine orice practici abuzive și să vegheze la siguranța pasagerilor. Suplimentarea forțelor de ordine este un prim pas.
Vom continua să monitorizăm situația și vom lua toate măsurile necesare pentru ca Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava să fie un spațiu sigur și organizat pentru toți pasagerii.