ADOR vrea schimbarea regulamentului canin al Primăriei : câini cu CIP şi amenzi usturătoare

 

Asociaţia pentru Protecţia Aniamlelor ADOR a depus la Primăria Botoşani amendamente pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local privind gestionarea câinilor fără stăpân. Este vorba despre patru propuneri concrete:

Asociatia ADOR la padocurile Primariei Botosani

Propuneri ADOR

- Toti proprietarii de caini de rasa comuna sa fie obligati prin lege sa sterilizeze cainii. Cei care nu doresc vor plati o taxa care va reprezenta contravaloarea castrarii a 3 caini comunitari.
- Abandonul de animale sa fie pedepsit aspru prin lege. Cine isi abandoneaza cainii sau puii facuti de propria catea va fi pedepsit cu amenzi usturatoare
- Proprietarii de caini sa fie obligati prin lege sa inregistreze cainii intr-o baza unica de date - fiecarui patruped i se va introduce sub piele un microcip - pentru a putea fi identificat asa fel incat cainii abandonati sa fie usor usor identificati si sa se afle usor cui apartin. Acest lucru se intampla deja in alte orase din Romania: Oradea si Bucuresti.
- Sa fie permisa sterilizare si returnarea in teritoriu a cainilor comunitari. Cainii comunitari intorsi in teritoriu nu pot fi considerati abandonati. Programele de sterilizare si returnare in teritoriu pentru catei si pisici au inceput in Romania prima data in Brasov, iar apoi tot mai multe primarii au preluat modelul lor si au organizat cu succes campanii de sterilizare (Oradea, Craiova, Bucuresti). In cadrul unei astfel de campanii un animal este luat din teritoriu, sterilizat, deparazitat, vaccinat impotriva rabiei, marcat cu crotaliu si microcipat, inregistrat intr-o baza unica de date si apoi returnat in teritoriu.

"ADOR nu sustine ca prin sterilizare cainii vor disparea de pe strazi"

ADOR se angajeaza, in afara implicarii in campania de sterilizare prin donatii de medicamente, si materiale cu uz medical, sa organizeze din fonduri proprii si sa sustina cu ajutorul voluntarilor o campanie de educare si de informare a populatiei cu privire la ce inseamna sterilizarea, pedepsirea abandonului, si masurile legale referitoare la acestea.
“ADOR nu sustine ca prin sterilizare cainii vor disparea de pe strazi... dar stim cu siguranta ca cel putin numarul lor nu va creste, si apoi se va micsora in timp. O data ce le stopam inmultirea vom stimula si mai mult adoptiile pe plan local si international, si vom face tot ce e posibil ca numarul cainilor din oras sa scada. Rezultatele se vor vedea cu fiecare an ce trece. Dar trebuie sa incepem acum!”, se arată într-un comunicat trimis de ADOR Botoşani. În acesta se menţionează şi că, aşa cum împotriva violatorilor, criminalilor şi hoţilor nu se iau măsuri de exterminare, nici împotriva câinilor nu trebuie luată o măsură de eutanasiere în masă.
CITEŞTE ŞI:
 Lucrările pentru cabinetul veterinar de la padocuri scoase la licitaţie