ADOR acuză : câinii de la padocuri omorâţi prin înfometare – FOTOGALERIE

 

Asociaţia de Protecţia a Animalelor ADOR acuză municipalitatea că omoară cu bună ştiinţă, prin înfometare, câinii capturaţi în oraş. În ciuda interdicţiei Primăriei Botoşani de a intra la padocuri, reprezentanţii ONG-ului au reuşit să pătrundă acolo şi să facă mai multe fotografii cu maidanezii.

Unii dintre si sunt într-adevăr foarte slăbiţi, ţarcurile nu au nici mâncare şi nici fecale. „Stau flămânzi de cel puţin două săptămâni, paznicii au confirmat că nimeni nu le-a adus de mâncare. Din poze se vede că nici fecale nu mai sunt pe jos, nu că s-ar fi spălat! Pur şi simplu câinii aceia sunt doar un sac de oase şi nu se mai ţin pe picioare. Au fost aduşi de pe străzi sănătoşi, vioi, bine. Acum sunt muribunzi”, se arată într-o postare pe blogul asociaţiei.
„Oare ce mai zice acum dl. Ghiorghiţă?”
Reprezentanţii ADOR se plâng că de mai bine de o lună li s-a interzis accesul în zonă, deşi au vrut să aducă mâncare câinilor şi au colectat şi donaţii de la cetăţeni din afara ţării. „Oare ce mai zice acum dl. Ghiorghiţă faţă în faţă cu aceste fotografii? – netrucate – îl asiguram, cum ar fi imediat în stare să declare. Dacă spune şi tot insistă că sunt trucate îl invităm să meargă să vadă cu proprii ochi ce este acolo acum”, se mai spune pe blogul ADOR. De asemenea, se menţionează că s-a cerut primarului Cătălin Flutur o întrevedere pentru a depune cele peste 4.000 de semnături adunate de la cetăţenii oraşului care cer sterilizare şi nu ucidere şi pentru a repune în discuţie posibilitatea sterilizărilor în masă prin participarea fundaţiilor internaţionale şi cu bani europeni, dar că nu au primit nici un răspuns. (S.B.)