Adolescenți din Botoșani distruși de droguri și alcool, val de prezentări la UPU Botoșani: Sunt tineri care au muritVIDEO

Consumul de substanțe psihoactive dar și de alcool sunt mai răspândite printre adolescenții botoșăneni decât ar părea la prima vedere.

„Urgențele” sunt practic asaltate de cazuri cu tineri care ajung băuți sau drogați la spital, după ce li s-a făcut rău în urma consumului.

 

Val de consumatori la urgențe

 

Medicul primar Ramona Guraliuc, șefa Unității de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Mavromati a povestit că multitudinea de cazuri a șocat inclusiv personalul medical, având în vedere starea tinerilor care ajung la spital.

 

Și că dincolo de ușile Unității de Primiri Urgențe medicii doresc să se implice pentru a-i ajuta pe adolescenți să conștientizeze numeroasele riscuri la care se expun prin aceste vicii.

Prezentă la Botoșăneanul TV, Ramona Guraliuc a povestit că structura medicală pe care o conduce de mai bine de patru ani s-a implicat în activități cu caracter preventiv în liceele și școlile postliceale de la Botoșani, urmând a fi demarat un proiect în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP).

De asemenea, există un protocol și cu Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.

 

 

„Împreună cu Poliția m-am implicat în tot ceea ce înseamnă educația în licee a consumului de substanțe stupefiante și efectul pe care acestea le pot avea asupra stării de sănătate, pentru că despre asta pot să vorbesc. Eu nu pot să le spun decât ceea ce văd și cu ceea ce mă confrunt, cu ce mă întâlnesc în serviciul de urgență.

 

Avem această problemă și nu doar cu substanțe stupefiante care creează efectul halucinogen și tulburările de comportament, dar alcoolul este și el un viciu care nu trebuie să fie neglijat și care, culmea îl regăsim în mediul celor sunt adolescenți. Destul de răspândit și neplăcut acceptat și de către noi pentru că acești tineri până la urmă sunt viitorul nostru și mi se pare că mâna noastră de ajutor poate că nu este suficientă”,

dr. Ramona Guraliuc, șef UPU Botoșani

 

„Fac ce vreau”

 

În general, tinerii care ajung în UPU în astfel de stări aproape că resping ajutorul oferit de personalul medical.

Și sunt atât de concentrați pe propriile nevoi de consum pe care le resimt încât refuză să înțeleagă efectele pe termen lung ale consumului de droguri sau alcool.

 

„Pentru ei încă situațiile astea sunt la modul «fac ce vreau, e o încercare pe care mi-o asum», deși nu cred că o conștientizează. Datoria mea este să le spun și am întins o mână și am zis: dacă voi nu credeți, eu vă invit măcar o zi când aveți voi timp liber, mă căutați și stați alături de mine și o să vedeți câte cazuri sunt, care ulterior sunt victime ale acestor nefericite substanțe și care ulterior sunt excluși din societate, care ajung practic niște oameni care nu-mi mai pot desfășura activitatea, care nu mai pot fi integrați social. Pentru că despre asta vorbim”,

dr. Ramona Guraliuc, șef UPU Botoșani

 

Abuzul de alcool cu medicamente sau substanțe halucinogene la vârste tinere afectează starea emoțională a consumatorului dar și la nivel psihic.

Iar adolescenții de astăzi care au pornit pe acest drum întunecos, continuă să-l parcurgă în principal de teama excluderii dintr-un anumit anturaj.

 

„Sunt anturaje care sunt bine organizate de către unii pentru că și aceste livrări cred că se fac periodic de anumite persoane și noi încercăm să-i ajutăm. Dar ajutorul nostru vine din exterior. Eu nu am încercat niciodată să le spun cam cât de grave sunt situațiile și chiar sunt. Sunt tineri care au murit. Adică, trebuie să privim dincolo de fun și tot ce înseamnă distracție această euforie și dorință de a face parte dintr-un mediu în care toți vor să se simtă high și de a controla. Că acesta este sentimentul, nu totul este scăpat de sub control”,

dr. Ramona Guraliuc, șef UPU Botoșani

 

3 – 5% din prezentările la UPU

sunt cazuri de tineri consumatori.

 

În general ei refuză transferul către Secția de Psihiatrie, deși li se explică că identitatea le este protejată prin lege și că nimeni nu ar putea afla despre problema medicală pe care o au.

 

Discuțiile pe această temă pot fi urmărite în materialul video de mai jos, de la minutul 55:04.

(Foto - Vremea Nouă)