ADIO de la CJ pentru tichetele de masă de la Spitalul Judeţean 

 

Conducerea Spitalului Judeţean Mavromati a participat vineri 28 iunie, la o şedinţă cu reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) în care au prezentat planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor. Una dintre aceste  măsuri a fost cu privire la tichetele de masă ale salariaţilor din unitatea spitalicească care nu vor mai fi acordate pe viitor.
Potrivit şefilor de la Spitalul Judeţean această decizie de a nu mai acorda astfel de beneficii angajaţilor atât din unitatea spitalicească cât şi de pe toate secţiile care îi sunt subordonate a fost luată cu caracter temporar. „A fost o întâlnire de lucru în care conducerea spitalului a venit cu un plan de măsuri şi ca urmare a recomandărilor făcute de corpul de control al preşedintelui Consiliului Judeţean. S-a luat măsura neacordării tichetelor până la rectificarea pozitivă a sumelor finanţate din contractul cu CAS. Cel puţin măsura este luată în prezent”, a declarat Ioan Asaftei, directorul adjunct al Spitalului Judeţean Mavromati.
Dacă până acum, cei aproximativ 2.500 de salariaţii din unitatea spitalicească aveau promisiuni  din partea preşedintelui CJ Florin Ţurcanu că îşi vor primi tichetele restante pentru cinci luni de zile acum şi această speranţă le-a fost spulberată, ei primind de la începutul anului până în prezent doar într-o singură lună. Efortul financiar lunar pentru aceste drepturi se ridică la 2,7 miliarde lei.
CITEŞTE:
Salariaţi „duşi cu zăhărelul”: pauză infinită la tichete de masă