Inspectorul școlar general de la Botoșani susține că știe în detaliu fiecare situație în care unitățile de învățământ nu prezintă siguranță pentru elevi.
În cazul grădinițelor depistate cu grupuri sanitare care pot pune în pericol viața preșcolarilor, Ada Macovei a declarat aceste probleme urmează să fie remediate de urgență.
Și că sunt rezultatul unei atitudini de rea voință, în condițiile în care au fost alocări guvernamentale care au fost returnate, nefiind efectuate investiții.
„Din punctul meu de vedere, dar este un punct de vedere personal, fiecare copil are dreptul, indiferent unde se naște, la aceleași condiții. Din punct de vedere managerial și al eficientizării cheltuielilor acest lucru pare să nu fie posibil. Același lucru s-a întâmplat și la grupurile sanitare pe care prin două HG au fost alocați bani și returnați pentru că nu au fost folosiți de câteva unități administrativ teritoriale”,
Ada Macovei, inspector școlar general
La Ungureni grădinițele au fost lăsate neigienizate și fără reparații minime necesare pe toată perioada verii, fără ca directorul unității de învățământ să fie preocupat de aceste sarcini. Drept pentru care, acesta s-a regăsit printre directorii de școli care au fost înlocuiți din 31 august 2021.
„Măsurile pe care le-am dispus pentru că știam dinaintea controlului care este situația sunt de înlocuire a directorului care în ultimii ani a avut bani foarte mulți de la bugetul local pe care el i-a returnat pur și simplu la sfârșitul fiecărui an pentru că nu a dorit să facă investiții acolo și nici să-și asume lucrări de modernizare și de dotare al spațiilor”
Ada Macovei, inspector școlar general
Șefa educației botoșănene a luat legătura cu primarul comunei Ungureni, Ilie Ivanache care s-a mobilizat pentru a demara lucrări la ambele grădinițe, ce se vor finaliza în următoarele două săptămâni, urmând ca aceste unități să se autorizeze pentru funcționare, ulterior.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: