În cadrul unei conferințe de presă, șefa educației botoșănene a ținut să facă câteva precizări legate de oferta educațională pentru anul școlar 2022 – 2023.
Ada Macovei a declarat că vor fi mai puține clase cu profilul de matematică - informatică.
Din acest motiv au existat nemulțumiri în rândul profesorilor de la Colegiul Național „AT Laurian” și Colegiul „Mihai Eminescu” care au transmis și un memoriu în acest sens.
Ada Macovei susține că aceste modificări se fac pentru binele elevilor.
„Nu există niciun interes personal. Și dacă trebuie să scrieți asta și să știe tot județul, eu sunt titulară în sistem. Nu mă titularizez nicăieri și nu mă transfer nicăieri și nu am făcut pentru mine sau pentru cineva anume lucrurile acestea ci pentru că trebuie făcute pentru elevi, în interesul strict al elevilor și pentru liniștea părinților care investesc în copii și care îi susțin și care îi ajută și care trebuie să îi vadă dezvoltându-se și personal și să evolueze la școală, nu din clasa a IX-a să vadă cum înregistrează regres școlar”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
La nivelul județului, peste 1.000 de copii au rămas corigenți la matematică, ca atare aceste schimbări sunt necesare.
„Pentru clasa a IX-a la învățământul liceal cu frecvență de zi vom avea 36 de clase la profil real total județ, dintre care 14 la Matematică – Informatică, 22 la Științele Naturii. În ceea ce privește profilul uman avem 30 de clase dintre care 15 Filologie, 15 Științe Sociale. Pe baza analizelor făcute și pe baza transferurilor în ultimii ani școlari, de la clasele de matematică – informatică către științele sociale”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Totodată, la finalul primului semestru 260 de copii au solicitat transferul de la un profil la altul, în special de la real la uman.
„Este foarte mult și atunci suntem obligați să venim în întâmpinarea solicitărilor elevilor și părinților și să le oferim un plan de școlarizare care să le satisfacă nevoie, iar nouă să ne asigure că performanța trebuie făcută de drag și de fiecare copil în parte pe măsura posibilităților, intereselor și aptitudinilor sale”,
Ada Macovei, inspector școlar general IȘJ Botoșani.
Cele două colegii naționale din municipiul Botoșani rămân cu trei clase de matematică în loc de patru.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: