Instituţiile care se ocupă de organizarea recensământului sunt acuzate de politizarea acţiunii. Social-democraţii susţin că în comisiile locale de profil sunt introduşi doar membri sau persoane agreate de PDL ca să facă propagandă electorală formaţiunii de guvernământ. Ei au exemplificat cu ceea ce s-a întâmplat în comunele Dângeni şi Lozna.
În prima dintre acestea primarul, în calitate de coordonator local al acţiunii, a propus o listă de 21 de persoane comisiei judeţene pentru recensământul populaţiei şi locuinţei din care să fie desemnate cele 14 care să devină recenzori. Potrivit primarului, au fost eliminate persoane cu studii superioare, precum bibliotecara sau un cadru didactic, în schimb au fost acceptaţi cetăţeni cu puţine şcoală, dar care sunt membri sau simpatizanţi ai PDL pe motiv că au luat note bune la testări. „Aici la mine s-a intervenit de undeva şi a spus, nu, care dorim noi ăştia trebuie să meargă. Nu mi-a acordat nici o rezervă, nici nimic, ca să nu pot eu schimba vreun membru. În momentul acesta cred că Prefectura începe să preia din atribuţiile noastre de primării. Sunt 3-4 persoane care vroiau să le impună şi le-au impus. Aş dori să văd lucrările lor de testare”, a afirmat Stelică Trofin (foto), primar de Dângeni.
PSD-iştii susţin că se face campanie electorală mascată
Potrivit acestuia, adresa prin care i s-a transmis lista finală de recenzori este semnată de prefectul Cristian Roman şi de directorul Direcţiei Judeţene de Statistică. Conform preşedintelui organizaţiei municipale a PSD, astfel de lucruri s-au întâmplat şi la Lozna. „Oameni bolnavi, în spitale, sunt puşi recenzori la o mare activitate din România. Nu poţi să fii recenzor şi să stai în spital. Bineînţeles că aceşti propagandişti vor strecura aluzii privitoare la alegerile din 2012”, a declarat deputatul Costică Macaleţi. Acesta i-a cerut primarului de Dângeni să formuleze o contestaţie la hotărârea comisiei judeţene de recensământ. (S.B.)