Biserica Ortodoxă Română îi pomenește, la Înălţarea Domnului, şi pe eroii neamului românesc.
Astăzi, în Cimitirul Pacea din municipiul Botoșani, începând cu ora 12.00, se desfășoară festivitățile dedicate Zilei Eroilor.
Manifestările au debutat cu întâmpinarea prefectului Sorin Cornilă şi a comandantului garnizoanei, locotenent-colonel Ovidiu Damian, moment urmat de salutul Drapelului de luptă, trecerea în revistă a detaşamentului de onoare de către prefectul judeţului Botoşani şi comandantul garnizoanei Botoşani și salutul detașamentului de onoare.
Cei prezenți au asistat la intonarea Imnului Național al României și oficierea serviciului religios. Urmează depuneri de coroane și jerbe de flori în acordurile Imnului Eroilor, precum și defilarea detașamentului de onoare.
Pomenirea eroilor la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920. Această decizie a fost consfinţită ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 1999 şi 2001.
Mai târziu, prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Astăzi, ca de altfel la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe, sunt pomeniţi „eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român”.
Revenim pe parcursul zilei cu mai multe detalii de la eveniment!