ACUM: Zeci de pieţari protestează la Primărie: FOTO&VIDEO

 

Zeci de comercianţi şi producători agricoli din Piaţa Mare a oraşului protestează în aceste momente la Primărie. Ei sunt nemulţumiţi de modul în care Urban Serv gestionează activitatea din piaţă şi arată cu degetul în special spre coordonatorul acesteia, numit de curând, Iustinian Bozi.

Pieţarii susţin că de când acesta a preluat gestionarea pieţei lucrurile au săpat de sub control, sunt mereu ameninţaţi, li se fură din marfă, li se mută mesele iar ca tacâmul să fie complet sunt asaltaţi de controale zilnic din partea poliţiştilor locali.  Ei spun că nu vor pleca de la Primărie dacă problema lor nu va fi rezolvată şi ca să se facă înţeleşi au pătruns în holul instituţiei. În ajutorul salariaţilor din Primărie au venit poliţiştii şi jandarmii care au grijă ca acest protest să nu degenereze.
În aceste momente primarul alături de directorul Urban Serv, Simion Drelciuc, discută cu protestatari.
[[galerie-foto]]