Zeci de botoșăneni se află în aceste momente pe esplanada sălii Polivalente ”Elisabeta Lipă”, unde stă să înceapă Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) în colaborare cu Primăria municipiului Botoșani.
Sunt prezenți atât tineri cât și persoane mai în vârstă, femei și bărbați, din mediul urban sau rural. Evenimentul a fost programat pentru ora 9.30 astfel încât deocamdată accesul publicului nu a fost permis în interior. Sunt așteptați să ajungă la Sala Polivalentă prefectul Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean Botoșani, Gheorghe Sorescu și primarul Ovidiu Portariuc. 500 de locuri de muncă numai în municipiu sunt oferite de cei aproximativ 60 de agenți economici care au răspuns pozitiv invitației reprezentanților AJOFM pentru Bursa locurilor de muncă. (G.E.)