Președintele PMP, Traian Băsescu, a ajuns la Botoșani, la Casa de Cultură a Sindicatelor. A coborât flancat de ofițeri SPP dintr-un autoturism Mercedes și a intrat în instituția de cultură.
La intrare, Traian Băsescu a fost întâmpinat tradițional cu pâine și sare iar unul dintre simpatizanți, cu o carte despre el în mână, l-a rugat să-i ofere un autograf.
Traian Băsescu a urcat pe scenă pe acordurile formației Phoenix și a dat mâna cu persoanele aflate acolo. Mai apoi a salutat zâmbind publicul căruia i-a făcut mai apoi semn să se așeze.
Primul care a luat cuvântul a fost Mihai Țâbuleac. El a mulțumit pentru participare și mai apoi a început prezentarea candidaților la primăriile din județ.
(G.E., S.B.)