ACUM: Slujbă de Bobotează la Biserica de pe Pietonalul Unirii, zeci de credincioși veniți să ia Agheasmă - FOTO & VIDEO

Zeci de credincioși sunt în aceste momente la Biserica "Sf. Parascheva" de pe Pietonalul Unirii.

 

Pe o vreme capricioasă, fără gerul Bobotezei, credincioșii din Botoșani s-au îndreptat și în acest an către bisericile din oraș, pentru a lua apă sfințită.

 

Oamenii așteaptă cu răbdare ca preoții să sfințească apa, respectând totodată și regulile de protecție socială.

 

Credincioşii şi preoţii consideră că apa de la Bobotează are o putere deosebită, pentru că a fost sfinţită printr-o îndoită chemare a Sfântului Duh, iar sfinţirea are loc chiar în ziua în care Mântuitorul s-a botezat în apele Iordanului.

 

Apa sfinţită la biserică în această zi şi luată de credincioşi nu se strică niciodată. Prin agheasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba pentru sfinţirea ei.

 

Agheasma Mare se săvârşeşte numai de Bobotează, spre deosebire de agheasma mică, ce se obţine prin sfinţirea în biserică a apei, în prima zi a fiecărei luni, dar şi în case, la sfeştanie. Totodată, Agheasma Mare se poate bea doar timp de opt zile, între 6 şi 14 ianuarie, altfel este necesară aprobarea preotului duhovnic spre a fi folosită.

 

La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă în care aruncă o cruce. Mai mulţi bărbaţi se aruncă în apă ca să o aducă înapoi, iar cel care va scoate crucea din apă va avea noroc tot anul.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store