ACUM: Sindicaliști din structurile MAI față în față cu șefii județului – FOTOGALERIE

În aceste momente, la masa rotundă din sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ are loc o comisie de dialog sociale în care sunt expuse problemele salariale ale structurilor aflate în subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

 

Respectiv reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), ai Poliției de Frontieră dar și ai polițiștilor de penitenciare.

 

Punctual, Bogdan Tudosă, vicepreședinte al Sindicatului Diamant, a arătat că principala nemulțumire este privitoare la neaplicarea Legii 153 privind salarizarea unitară.

 

„Din anul 2010 toate sporurile polițiștilor și majorările au fost înghețate”, a arătat sindicalistul care a continuat că, ulterior, s-a ajuns la situația în care salariile polițiștilor erau mai mici decât salariul minim brut pe țară.

 

Guvernanții au „dezghețat” sporurile și s-a ajuns la o echilibrare artificială a veniturilor salariale.

 

Pentru aceste inechități salariale există deja procese câștigate, dar sentințele nu sunt puse în aplicare.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store