Guvernul a convocat marţi la 11:00 o videoconferinţă în care primul ministru a făcut lobby pentru proiectul noii legi a educaţiei. Adoptat luni de Executiv, acesta urmează să fie discutat în Parlament, iar Emil Boc a încercat să prezinte iniţiativa legislativă, foarte contestată de sindicalişti, într-o lumină favorabilă. El a anunţat că noului act normativ va diminua atît orele de curs, cît şi cele petrecute de elevi acasă cu scrisul şi învăţatul deoarece se va pune accent pe competenţe, abilităţi şi calitate şi nu pe cantitate. Una din noutăţile absolut este că, de la judeţ la judeţ, materia va fi alta. „Noua lege dă dreptul comunităţii locale să stabilească ce să înveţe copiii”, a declarat premierul. Astfel, 30% din materie va fi hotărîtă de Consiliul Judeţean, primării, profesori, părinţi şi mediu de afaceri. „Stabiliţi dvs. ce e mai important acolo, poate turism, poate tehnologie avansată, IT. Dorim ca la sfîrşitul acestei şcoli copiii să înveţe lucruri care să le folosească în viaţa adultă”, a arătat Emil Boc. El a insistat asupra faptului că toate modificările propuse prin proiect, cum ar fi liceul de trei ani şi trecerea clasei pregătitoare la şcoală, nu se vor produce din viitorul an de învăţămînt, ci etapizat.
La videoconferinţă participă conducerile Prefecturii, Consiliului Judeţean, primari şi şefi de instituţii deconcentrate şi subordonate CJ.