ACUM : Şefii judeţului chemaţi duminică la serviciu de Boc

 

Prefectul Cristian Roman, cei doi subprefecţi Paul Secrieru şi Daniel Moruzi dar şi directorii instituţiilor publice locale au fost convocaţi duminică, 30 mai de la orele 14:00 la o videoconferinţă cu prim ministrul Emil Boc. Scopul acestei şedinţe a fost de dezbatere a măsurilor de austeritate anunţate de Guvernul Boc dar şi de analiză a relaţiilor dintre instituţiile deconcentrate, prefecturilor din teritoriu cu ministerele. „Ştiu că vă este extrem de greu vouă celor din teritoriu să explicaţi măsurile de austeritate anunţate”, a spus printre altele Emil Boc, prim ministrul României. Premierul a mai afirmat că măsurile anunţate sunt necesare în condiţiile în care din bugetul total de 100%, aproximativ 60% sunt alocaţi pentru salarii, pensii şi asistenţă socială. „Şi asta fără a fi puse la socoteală datoriile externe pe care România le are. Consumăm mai mult decît producem, asta este realitatea crudă a României şi trebuie spusă”, a mai spus Emil Boc. Prim ministrul a mai arătat că, în ultimii ani de zile au fost date circa 20 de ordonanţe de urgenţă care au făcut referire la majorări salariale, iar suma alocată pentru asistenţa socială s-a dublat în acest an la 53 de miliarde de lei. Emil Boc a mai afirmat că deficitul bugetar a fost creat de majorarea salariilor şi a pensiilor în ultimii ani de zile. „Guvernul a făcut investiţii otrăvite cu pensiile şi salariile”, a mai spus Boc. Salariile nu vor scade sub plafonul de 600 de lei chiar şi după diminuarea cu 25%, iar pensia socială se va menţine, astfel încît cele mai mici pensii vor avea valoarea de 350 de lei. Alte prestaţii sociale neafectate sunt alocaţia de stat, alocaţia pentru persoanele cu handicap, alocaţia de stat pentru copiii de pînă la 2 ani-200 de lei, alocaţia complementară, alocaţia monoparentală, alocaţia de plasament, indemnizaţia de creştere pentru copiii cu handicap, indemnizaţiile pentru HIV, ajutoarele pentru refugiaţi, venitul minim garantat, indemnizaţii pentru veternaii de război, indemnizaţii detaşamente de muncă, abonamente telefon pentru veterani, indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap grav, mediu sau uşor, alocaţii de plasament pentru copiii cu handicap, etc.