ACUM : Şedinţă super matinală de CJ cu scuze de la Ţurcanu

 

Consiliul Judeţean s-a întrunit joi dimineaţă în cea mai matinală şedinţă de la începutul mandatului. Întrucât de la 10:00 în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ este programată o şedinţă a Colegiului Prefectural, preşedinte CJ Botoşani a convocat consilierii la ora 8:00.
sedinta matinala CJ Botosani
Până la urmă lucrările au debutat totuşi cu un sfert de oră întârziere, cu dispute între consilierii judeţeni şi preşedinte. Aceasta după ce Florin Ţurcanu a anunţat suplimentarea ordinei de zi cu nici mai mult, nici mai puţin de şapte proiecte de hotărâre. „În zece minute, de când am primit materialele, nu am avut timp să le citim”, a reclamat Dorin Ciuştea, care a adăugat că nu va vota suplimentarea ordinei de zi. „Îmi cer eu scuze, au apărut situaţii neprevăzute, neaşteptate”, a explicat Florin Ţurcanu. Până la urmă, cu împotrivirile celor doi consilieri PP-DD, Dorin Ciuştea şi Verginel Vacariu, suplimentarea ordinei de zi a fost aprobată. „Nu pot cred că execuţia bugetară nu putea să ne vină la mapă mai repde. Era foarte importantă, măcar asta să avem timp să o citim”, a afirmat Cătălin Flutur.