ACUM : Şedinţă de CJ cu nemulţumire PSD-istă

 

La puţine minute după ora 10:00 consilierii judeţeni s-au întrunit în şedinţa ordinară aferentă lunii august. Aceasta a debutat cu două interpelări. Prima a aparţinut consilierului judeţean PP-DD Dorin Ciuştea care i-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că nu primit încă un răspuns solicitat privitor la SC EcoSal SA: “Stau şi mă întreb dacă mai are rost să facem interpelări”.
sedinta CJ Botosani august 2013
Acestuia i s-a răspuns că reprezentanţii societăţii în cauză nu şi-a transmis poziţia la Consiliul Judeţean Botoşani, astfel încât instituţia se află în imposibilitatea de a-i onora interpelarea. Şi secretarul executiv al PSD Botoşani a avut o nemulţumire: tot mai puţine proiecte de hotărâre sunt avizate de comisia juridică. “Din punctul meu de vedere comisia juridică trebuie să îşi dea viza pe absolut toate proiectele”, a afirmat Gheorghe Vâzdoagă. Secretarul general al judeţului, Marcel Bejinariu i-a răspuns că, „nu este o prevedere legală obligatorie ca toate proiectele să fie avizate de comisia juridică”, însă social-democratul tot nemulţumit s-a arătat: „nu sunt de acord, comisia juridică trebuie să avizeze orice proiect din punctul de vedere al legalităţii”.