ACUM: Şedinţă cu prezenţă la directori de la prefect şi primari din judeţ

 

Imediat după şedinţa de Consiliu Judeţean sala mare a Palatului Administrativ a fost ocupată de directorii instituţiilor publice de la Botoşani şi primarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţ în cadrul unei şedinţe de Colegiu Prefectural la care a fost prezent în prima parte din preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu.

Şeful CJ a adresat un scurt mesaj şefilor de instituţie dar şi primarilor după care s-a scuzat susţinând că trebuie să se deplaseze la Bucureşti. „Mulţumesc pentru invitaţie, o să îmi cer scuze după ce transmit un scurt mesaj mă retrag pentru că plec la Bucureşti, vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi şi vă asigur de tot sprijinul Consiliului Judeţean, eu vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi”, le-a spus Ţurcanu tuturor celor prezenţi în sală. Ulterior, înainte de a se da citire materialelor incluse pe ordinea de zi, prefectul Costică Macaleţi a cerut unui consilier din  Prefectură prezenţa directorilor de instituţii. „Mă interesează directorii de deconcentrate, vreau prezenţa”, a spus prefectul. Primul material prezentat în cadrul Colegiului Prefectural a fost o informare privind stadiul de pregătire împotriva inundaţiilor la nivelul judeţului Botoşani citit de col. Radu Anton, şeful IJSU.
CITEŞTE:
 Directori şi primari convocaţi de prefect la şedinţă