ACUM: Scriitorii botoșăneni își omagiază Poetul, au dat peste consilieri locali la bustul lui Eminescu – GALERIE FOTO

De Ziua Culturii Naționale, scriitorii botoșăneni îl omagiază pe cel de la a cărui naștere se împlinesc astăzi, 15 ianuarie, 173 de ani.

 

UPDATE

 

După publicarea articolului ne-a contactat consilierul local Marcel Maxim care a precizat că a participat la acțiune întrucât a fost invitat de Fundația Hyperion, de unde i s-a transmis mesajul că reprezentanții scriitorilor și-ar dori ca la depunerea de coroane din parc să participe cât mai mulți consilieri locali PNL.

 

Poeții din Botoșani, care sâmbătă, la Vorona, s-au întrunit pentru a lansa Regulamentul pentru acordarea Premiului Eminescu, ediția a 32-a, s-au reunit din nou în această dimineață, de data aceasta pentru a depune jerbe de flori la primul bust al poetului, amplasat în Parcul Eminescu din municipiul Botoșani.


La fața locului se află inclusiv Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România și Gellu Dorian, președintele reprezentanței Botoșani a acestei structuri.


Cu toții au avut parte de o surpriză la bust. Acolo s-au întâlnit cu Ada Macovei și Marcel Maxim, consilieri locali, dar și cu Paul Mustiață, fost director adjunct al Fiscului, actual pensionar.


De asemenea, Varujan Vosganian a venit însoțit de deputatul Nicolae Roman, membru al partidului din conducerea căruia face parte scriitorul.


După momentul ceremonial, este anunțat un recital al poeților invitați.


De la ora 10:30, la sediul Reprezentanţei Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România vor avea loc dezbateri pe tema ”Importanţa instituţiei Premiului Naţional de Poezie”.

 


.