ACUM: Protest spontan la AJOFM Botoșani, angajații au întrerupt activitatea – FOTO & VIDEO

Seria acțiunilor de protest continuă și cu o reacție din partea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).

 

Acțiunea de protest va avea loc pentru o perioadă de o oră, interval în care toți angajații întrerup activitatea cu publicul.

 

Salariații AJOFM poartă pancarte cu diferite mesaje.

 

Aceștia solicită majorări salariale asemenea celorlalți colegi din cadrul Ministerului Muncii.

 

Nu putem continua să acceptăm tratamentul nedrept și ignorarea nevoilor noastre legitime. Cerem guvernanților să acționeze în interesul nostru și să recunoască contribuția noastră la societate. Solicităm sprijinul publicului și a colegilor noștri din diverse sectoare. Uniți în voce și acțiune, putem determina schimbarea de care avem atâta nevoie. Suntem profesioniști, suntem dedicați, suntem oameni. Este timpul să fim tratați cu respect și să fim recunoscuți pentru munca noastră. Ajunge!

Sindicatul salariaților AJOFM Botoșani. 

 

Urmăriți în materialul video de mai jos care sunt revendicările.