ACUM: Protest în Piaţa Revoluţiei, zeci de angajaţi din învăţământ îşi cer drepturile - FOTOGALERIE

În aceste momente aproximativ 70 de angajaţi din învăţământ pichetează Prefectura.

 

Cei care au ieşit în stradă nu sunt profesorii ci personalul nedidactic. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că lor nu li s-a majorat salariul cu 20% aşa cum au primit profesorii. De asemenea, nemulţumiţi sunt şi în legătură cu regulamentul acordării sporurilor pentru condiţiile de muncă, care în acest moment nu poate fi aplicat.

 

Angajaţii vor protesta timp de o oră jumătate iar câţiva membri ai  Ligii Sindicatelor din Învățământ Botoşani ( LSI) vor urca  la reprezentantul Guvernului în teritoriu pentru a-i prezenta principalele revendicări.

 

Astfel ei speră ca principalele nemulţumiri cu care se confruntă să ia drumul capitalei pentru a fi soluţionate cât mai curând.

download from google play download from apple store