Câţiva membri ai Sindicatului Sanitas de la Spitalul Judeţean Mavromati se află în aceste momente în faţa Palatului Administrativ unde participă la o acţiune de protest vis-a-vis de neacordarea unor drepturi financiare.
Este vorba despre tichetele de masă care sunt restante de aproximativ nouă luni de zile.
„Motivul ieşirii noastre în stradă astăzi este acumularea nemulţumirilor membrilor de sindicat din cadrul Spitalului Judeţean Mavromati şi anume neluarea în totalitate a tichetelor de masă pentru anul 2013 respectiv din luna aprilie şi până în prezent. Pe luna martie s-a primit zilele acestea”, a declarat
Lia Temciuc, lider sindical Mavromati.
Nu mai departe de ieri, cel vizat de pichetare, respectiv
preşedintele CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, anunţa că aceste proteste ar avea la bază anumite interese din partea liderilor sindicali şi anume ţintirea unei funcţii de conducere. Vizată era L
ia Temciuc, care ar vrea postul de director de îngrijiri de la spital.
„Eu consider că dl. preşedinte al CJ a făcut o declaraţie iresponsabilă, era momentul să discutăm pe problemele pe care le-a discutat. D-lui a făcut aceste afirmaţii pe cont propriu, cu mine nu a avut niciodată nici o discuţie pe această temă. Niciodată nu am tins spre aşa ceva. Dacă a făcut această afirmaţie trebuia să se convingă că eu am spus aşa ceva. Nu aspir la aşa ceva, nu, eu lupt pentru drepturile membrilor de sindicat şi asta este singura mea declaraţie pe care pot să o fac vis-a-vis de declaraţiile d-lui preşedinte”, a mai spus
Lia Tmeciuc.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Ţurcanu, atac la lider sindical: Vrea director la spital, şi-a angajat toate neamurile
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Moş Crăciun (liberal?) vine cu daruri de 3,5 miliarde la o unitate a CJ-ului