ACUM: Primarii chemaţi de Ţurcanu la consultări pe buget

 

În aceste momente sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ este plină de primarii comunelor din judeţ care participă la o şedinţă de consultări pe marginea modului în care sunt împărţite sumele de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice.

Florin Ţurcanu a luat cuvântul la începutul acestei şedinţe şi a explicat că a încercat să împartă banii în mod echilibrat pentru toţi primarii, fără a ţine cont de culoarea politică însă este conştient de faptul că va fi acuzat de favoritisme.
„Legislaţia ne obligă de a consulta primarii înainte de a propune în plenul CJ bugetul de repartizare a sumelor către UAT-uri. Vedeţi şi dv., aţi citit în presă, au mai apărut mici modificări. La nivelul judeţului CJ repartizează sumele în procent de 20% de la Ministerul Finanţelor Publice, 80% se repartizează de la minister. M-am uitat şi eu pe situaţie, acolo într-adevăr sunt localităţi care nu au realizat planul de colectare şi atunci au fost penalizate” a transmis Florin Ţurcanu în debutul şedinţei.

Şeful CJ a mai spus că din punctul său repartizarea bugetului se face pentru echilibrare şi nu pentru dezechilibrare şi atunci în mod normal o comună care are venituri ridicate va primi sume mai mici.
Eu vreau să vă prezint suma totală şi restul avem 20%, 18,5% şi drumurile. Am încercat împreună cu echipa pe care o conduc pentru prima dată să nu fie un buget strict politic. O să fiu acuzat poate dintr-o parte că alţii m-au votat, alţii nu m-au votat dar aşa este tot timpul. Niciodată nu-i poţi mulţumi pe toţi”, a mai spus Florin Ţurcanu.
CLICK şi VEZI  cum sunt repartizate sumele
[[banner]]