În aceste momente Biserica „Izvorul Tămăduirii” din cartierul Parcul Tineretului, dar și zona de exterior este plină de oameni.
Sunt sute de credincioși botoșăneni care au venit să ia parte la slujba de înmormântare a preotului Ioan Alupoaiei.
În urmă cu scurt timp a ajuns și Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dar și părintele Petru Fercal, protopopul de la Botoșani.
De asemenea, ceremonialul religios este oficiat de peste 25 de preoți de la cele mai importante biserici ale orașului.
Reamintim că părintele Ioan Alupoaiei a decedat după o îndelungată suferință la un spital din Iași.
El urmează să își doarmă somnul de veci în curtea Bisericii „Izvorul Tămăduirii”, unde a slujit 27 de ani.