ACUM: O consilieră i-a adresat primarului o întrebare mai... personală: Este o rușine pentru un municipiu reședință de județ

Ședința ordinară de Consiliu Local aferentă lunii martie a început în urmă cu puțin timp și este estimată să dureze câteva ore bune, pe ordinea de zi fiind incluse în jur de 50 de proiecte de hotărâre, la care se mai adaugă încă 30 aflate în completarea proiectului ordinii de zi.

 

Seria interpelărilor a început cu Raluca Curelariu, care a atins mai multe subiecte, unul dintre acestea fiind referitor la aglomerația din mall de la Serviciul de Evidență al Populației, unde botoșănenii se adresează pentru preschimbarea actului de identitate.

 

„Am să permit să-l întreb pe dl primar când îi expiră buletinul și să facă o deplasare până la Serviciul de Evidență al Persoanei să vadă în ce condiții ajung botoșănenii să-și facă cartea de identitate. Sistemul actual de bon de ordine care se ia cu o oră înainte de începerea programului și stat la cozi infernale este o rușine pentru un municipiu reședință de județ, așa cum suntem noi. Am discutat acest subiect și la începutul anului trecut, mi s-a spus că așteptăm implementarea proiectului de digitalizare a serviciilor Primăriei. A trecut anul, mi s-a spus că la începutul lui 2022 vom avea o rezolvare și vă rog foarte mult să implementăm un sistem online de programare pentru a obține cartea de identitate”,

Raluca Curelariu, consilier local USR PLUS

 

 

 

 

Consiliera a atras atenția că vine luna august când acest serviciu ar urma să fie mai aglomerat din cauza stranierilor care se întorc acasă, iar până atunci aceste neconcordanțe ar trebui să fie remediate. Primarul Cosmin Andrei a răspuns că va solicita o situație de la șeful acestui serviciu, Constantin Gabur, privitoare la stadiul implementării proiectului privitor la digitalizare.

 

Mai departe i-a mai cerut primarului să transmită o informare privitoare la acordarea burselor școlare pentru elevi în semestrul doi precum și stadiul achizițiilor oglinzilor pentru intersecții problematice din municipiu.

 

Anul trecut USR a sesizat un număr de 42 de astfel de intersecții din municipiul Botoșani unde ar exista risc de producere de accidente rutiere, și în cazul a aproximativ 20 s-a decis achiziția de oglinzi.

 

„Au trecut șase luni de atunci și încă nu s-a întâmplat nimic”, a menționat Raluca Curelariu.

 

Cosmin Andrei, primarul municipiului:

„Bursele școlare sunt aprobate de CL iar criteriile de acordare sunt adoptate în consiliile de administrație a școlilor, conform legislației incidente. A fost modificat un ordin de ministru, iar consiliile de administrație trebuie să se încadreze în prevederile bugetare pentru a acorda burse copiilor și pentru a respecta acest ordin de ministru. Oglinzile vor fi montate după ce facem achiziția la Primăria Botoșani”.

 

 

Licitația ar urma să fie organizată de Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) atât pentru oglinzi cât și pentru indicatoare rutiere.