La videoconferința din această dimineață participă pentru prima dată alături de
prefectul Costică Macaleți, noul președinte interimar al Consiliului Județean (CJ) Botoșani, Gheorghe Sorescu, numit în funcție de aproximativ 24 de ore.
Programată pentru ora 10.00, conferința a început cu o întârziere de aproape 15 minute, timp în care autoritățile din teritoriu au așteptat să își facă apariția
„Îmi cer scuze pentru întârziere, dar am avut o altă întârziere referitoare la analiza datelor. Dar înainte de date, cred că este nevoie de dialog. Vreau să îl rog pe dl. ministru Pop să intre direct în subiect”, a declarat
prim-ministrul Victor Ponta.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a remarcat anumite deficiențe la nivelul de dialog social, precum și al legislației aferente acestui proces. Pe de altă parte a mai punctat faptul că este mulțumit de interesul pe care autoritățile locale l-au arătat vizavi de dialogul social și de numărul de conferințe care s-au făcut pe această temă.
(C.B.)
CITEȘTE:
ACUM: La Prefectură se spun bancuri, Ponta întârzie să apară – FOTO
[[galerie-foto]]