Comunitatea Europeană, prin Fondul Social European a alocat o sumă de 349.000 de lei pentru implementarea unui proiect care este intitulat ”Dezvoltarea Integrată a Sistemului Calității”. Pe înțelesul tuturor, prin acest program, peste 100 de funcționari au fost cursați să lucreze în sistemul electronic.
Pentru că în viitor, se dorește ca serviciile acordate de Primăria Botoșani cetățenilor contribuabili să fie oferite și online și să poată fi accesate de persoane din municipiu, țară și străinătate.
În cadrul acestui proiect, Primăria Botoșani a obținut un certificat al sistemului de calitate pentru serviciul de administrație publică prin implementarea sistemului de management al documentelor în ceea ce privește relația cetățeanului cu instituția.
Șeful serviciului resurse umane din cadrul Primăriei Botoșani a avut calitatea de manager al proiectului.
”Sistemul are mai multe componente printre care și aplicarea unui sistem de management al documentelor inovativ care să permită cetățenilor să acceseze serviciile Primăriei în mediul online. O altă componentă ține de funcționarea acestei instituții și este o componentă de e-learning, practic învățare prin care fiecare coleg al nostru din instituție va avea acces la un portal în care vor fi încărcate informații de interes general, cursuri și alte lucruri care țin de buna funcționare a sistemului de calitate din Primăria Botoșani”,
Anca Dumitrescu, manager de proiect
Concret, circulația documentelor oficiale se dorește a fi eletronică, de la depunere, aprobare, și semnare până la arhivare. În viitor, vor circula doar informații electronice prin care documentele scanate vor fi incluse într-un dosar electronic, adică un fișier.
Aceste fișiere vor circula pentru obținerea tuturor semnăturilor, la toate serviciile de specialitate ale Primăriei.
„Încercăm să eliminăm cu totul suportul de hârtie și sperăm ca legislația să ne permită acest lucru”,
a explicat și Raul Zamfirescu, manager IT al proiectului
Spre finalul lunii noiembrie urmează să fie tipărit și un manual cu proceduri de aplicare. Iar beneficiarii finali ar urma să fie cetățenii municipiului Botoșani care vor apela la servicii moderne din partea Primăriei.
Proiectul a fost derulat în colaborare cu Asociația Română pentru Transparență.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: