ACUM: Lucrări agricole parlamentare „în muţenie” la Prefectură VIDEO & FOTOGALERIE

 

Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ găzduieşte în aceste momente lucrările comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice prin prezenţa unui număr  însemnat de parlamentari sosiţi la Botoşani pentru susţinerea acestei şedinţe. Sunt prezenţi pe lângă şefii judeţului şi directori ai unor instituţii publice locale cu specific agricol.

Întrunirea a fost programată a începe pentru ora 9:30 însă invitaţii şi-au făcut apariţia în sală abia pe la 9:45. Nici atunci lucrările nu au fost demarate efectiv întrucât gazdele au constatat că nu este funcţional sistemul de sonorizare pentru a se putea folosi microfoanele.
Motiv pentru care toţi cei prezenţi în sală aşteaptă sosirea tehnicianului de la sunet, discutând între ei sau pur şi simplu consultând mapa de şedinţă. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe propuneri legislative care ar urma să fie  prezentate de către iniţiatori. Întreaga sesiune  se va întinde până în jurul orelor 14:00 când este programată o conferinţă de presă, până atunci rând pe rând luând cuvântul toţi participanţii la lucrări.
Sunt prezenţi pe lângă deputaţii din alte judeţe Verginel Gireadă şi Costel Şoptică dar şi prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Florin Ţurcanu, Mihai Ţurcanu, consilier al premierului pe probleme de agricultură şi sănătate animală dar şi directorii APIA şi DAJ de la Botoşani.
CITEŞTE:
Doi deputaţi aduc pentru două zile "Parlamentul" şi-un minister la Botoşani
[[galerie-foto]]