ACUM : Început cu scandal în alegerile municipale din PDL

 

Cu o jumătate de oră întârziere în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia au debutat lucrările organizaţiei municipale PDL Botoşani. Scopul principal al consiliului de coordonare local îl reprezintă desemnarea noii echipe de conducere.
Unicul candidat la preşedinţie este senatorul Daniel Humelnicu, pentru cele două posturi de prim-vicepreşedinte sunt trei aspiranţi, Florin Ghiorghiţă, Cătălin Alexa şi Ion Diaconu. Lucrările au început cu întârziere pentru a putea permite primarului Cătălin Flutur şi secretarului de stat Doinei Melinte să ajungă la şedinţă.
Începutul a fost unul mai mult decât furtunos. „Sunt botoşănean chiar dacă în 2008 am fost trimis în exil", a afirmat Cristian Achiţei. El a adăugat că „nu pot să cred că un om care candidează la o funcţie de vicepreşedinte în PDL, soţia sa poate fi în PSD. Să nu-l sprijiniţi”. S-ar părea că el a făcut referire la Daniel Alexandru, director adjunct al ANRSC. O intervenţie scurtă, dar acidă a avut-o şi preşedintele Consiliului Judeţean. „Este foarte rău că acest proces se desfăşoară aşa târziu, era foarte bine dacă acest proces se desfăşura mai repede”, a afirmat Mihai Ţâbuleac. Nici primarul de Botoşani nu a fost tocmai blând. „Am văzut că unii colegi dragi au încercat să influenţeze votul, nu cred că aceasta este treaba noastră acum”, a spus Cătălin Flutur. La şedinţă participă şi omul de afaceri Victor Mihaialachi. 19 membri candidează pentru postul de vicepreşedinte şi tot atâţia pentru secretar executiv.