La fața locului au ajuns echipaje de pompieri cu o autospecială care a intervenit imediat pentru stingerea incediului. La sosirea acestora de pe toate ferestrele locuinței cate se află pe colțul blocului ieșea un fum negru și înecăcios. Pompierii au aruncat pe geam mai multe bucăți de hârtie care ardeau mocnit. Din câte se pare, proprietara apartamentului se află în fața blocului și se uită disperată în sus. A ajuns și
Poliția pentru a stabili dacă incediul a avut la bază o cauză intenționată, misiunea pompierilor a fost una scurtă, iar pericolul a fost îndepărtat.
La sosirea
echipajelor ISU ardeau elemente de tamplărie dintr-o cameră care se afla în apropierea balconului.
Inspectorul șef adjunct al ISU Botoșani, Cristian Amarandrei, prezent la fața locului a declarat că o cauză a izbucnirii acestuia ar fi un aparat electric defect, respectiv un ventilator.
(G.E)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Foc nesupravegheat, incendiu și tone de furaje arse la Dobârceni – AFLĂ pagubele