ACUM: Groapa de gunoi a județului este în flăcări – VIDEO 

Rampa de gunoi de la Stăuceni este cuprinsă de flăcări în zona dinspre drumul Botoșani – Ștefănești a celulei de depozitare, acolo unde fumul se extinde de la un minut la altul.

 

Construită prin proiect european de Consiliul Județean este administrată de la darea în folosință de către SC Diasil Service SRL din Suceava, o companie care a avut nenumărate probleme de mediu, fiind amendată de instituțiile abilitate


Incendiul a fost observat de consilierul local Raluca Curelariu. Aflată prin zonă, a alertat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. 


La puțin timp după ora 19:00 pompierii au ajuns la fața locului.