ACUM : Forum de afaceri cu milionari, politicieni şi hostess – GALERIE FOTO

 

La această oră se află în plină desfăşurare, la Casa Lux, Forumul de Afaceri Transfrontalier organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură (CCIA) Botoşani şi Consiliul Judeţean. La acţiune participă peste o sută de delegaţi din România, Ucraina şi Moldova, deopotrivă fiind oameni de afaceri, şefi din administraţia publică locală sau lideri politici.
Forum de afaceri transfrontalier Botosani
Sunt prezenţi câţiva dintre cei mai puternici businessmani din Botoşani, de la Gheorghe Ciubotaru – Electroalfa la Florin Moruzi – Casa Pâinii & Casa Dulce. În sală se află mai mult de jumătate dintre parlamentarii USL de Botoşani – Doina Federovici, Tamara Ciofu, Costel Şoptică, Verginel Gireadă, Viorel Grigoraş. Opoziţia nu este reprezentată de nici un parlamentar sau lider politic, deşi înainte de debutul lucrărilor deputatul Cristian Roman a fost pe la Casa Lux. Primul a luat cuvântul preşedintele CCIA Botoşani.
„Pentru că avem relaţii extraordinar de bune cu vecinii noştri din Ucraina şi Republica Moldova şi pentru că reprezentăm legal mediul de afaceri toate acestea sunt motive pentru a organiza acest forum la noi, astăzi. Cu siguranţă din discuţiile pe care le-am avut cu dl preşedinte Florin Ţurcanu, această manifestarea nu va fi singulară”, a afirmat Dorin Floareş.
La forumul intitulat „North-Est – First Option to invest” iau parte prefectul Costică Macaleţi, preşedinele Consiliului Judeţean Botoşani, Florin Ţurcanu, primarul de Botoşani, Ovidiu Portariuc şi o mulţime de directori, de la unităţi de stat, de la Gabriel Cârlan – SC Nova Apaserv SA, la Corneliu Mihai, director executiv Direcţia Judeţeană de Accize şi Operaţiuni Vamale.
Participanţii au fost conduşi la mese de hostesse, în tmp ce la preziu, de pe lângă şeful CJ Botoşani, au louat loc reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, Ministerului IMM-urilor şi consulul Ucrainei în România, Vasyl Boiechko.
[[galerie-foto]]