ACUM: FC Botoşani dă piept cu Delta Tulcea – LIVE TEXT 0-0 FINAL

 

FC Botoşani întâlneşte de la această oră liderul clasamentului ligii secunde de fotbal, Delta Tulcea.
Marius Popescu mizează pe următorul prim 11: Curileac – Vâscan, Poverlovici, Atudorei, Acsinte (cpt) – Matiş, Rudac, Vaşvari, Bordeanu – Matei, De Souza.
Pentru această partidă tehnicianul grupării, Cristian Dulca din sud trimite în teren următorii jucători: Stoicescu (cpt), Cârjă, Munteanu, Soporan, Sânmărtean, Postolache, Postelnicu, Florea, Abdurarazan, Neagu şi Oae.
Min 1: A început meciul
Sunt prezenţi pe stadion aproximativ 1.500 de botoşăneni. De asemenea şi ultraşii botoşăneni se află la datorie şi îşi încurajează echipa favorită
Meciul a început cu câteva minute de întârziere din cauza unei găuri în plasa porţii oaspeţilor. Situaţia a fost imediat remediată cu o bucată de leucoplast
Min 3: Jocul este deocamdată liniştit
Min 5: Pericol la poarta botoşăneană, Abdurarazan porneşte un atac, este aproape de 1-1 cu Curileac, este ajuns din urmă de Acsinte, pericolul este îndepărtat
Min 9: Tulcenii atacă în valuri şi încearcă să se apropie de poarta lui Curileac, fundaşii botoşăneni ţin piept şi resping balonul
Cristian Dulca se află în tribună, în spatele băncii tehnice a oaspeţilor şi se ridică frecvent pentru a le da indicaţii elevilor săi din teren
Min 14: Nu este înregistrată nici o ocazie importantă pentru nici una dintre formaţii. Publicul îşi pierde deja răbdarea, ultraşii cântă continuu
Min 15: Lovitură liberă pentru oaspeţi executată de Oae, balonul este trimis direct în braţele lui Curileac, care prinde fără probleme
Min 17: Jocul este oprit, un jucător de la Tulcea este căzut pe teren, el primeşte îngrijiri de la echipa medicală
Jocul a fost reluat
Min 20: Ocazie pentru botoşăneni, şut pe poartă a lui Vaşvari, Stoicescu respinge cu capul în corner. Lovitura de colţ nu este fructificată de roş-alb-albaştri
Min 22: Jocul s-a mai animat
Min 24: Neagu execută o lovitură liberă, mingea este trimisă în plasa laterală a porţii apărată de Curileac
Min 28: Ocazie pentru botoşăneni, Bordeanu îi pasează lui Acsinte pe partea stângă, balonul ajunge la De Souza care ratează în faţa porţii
Min 29: Boroştean îl înlocuieşte pe Vâscan, este astfel operată prima schimbare în rândul botoşănenilor, publicul îl apostrofează pe Vâscan: Bine că ai ieşit, erai al 12-lea jucător de la Tulcea
Min 31: Oae primeşte un cartonaş galben pentru un fault asupra nou intratului Boroştean
Min 36: Valeriu Bordeanu a făcut schimb de locuri cu Boroştean şi joacă momentan pe partea dreaptă
Min 42: În continuare nu se consemnează ocazii de gol
Min 45: De la margine se arată două minute de prelungiri
Min 45+1: Cartonaş galben pentru Marius Postolache
Min 45+2: Curileac este căzut pe teren după ce a plonjat peste Florea, centralul a chemat medicii
Arbitrul central fluieră final de repriză, jucătorii intră la vestiar, scor alb la pauză
Min 46: A început repriza a doua
Min 47: La pauză Oae a fost înlocuit cu Georgian Tobă
Min 50: Vaşvari vede cartonaş galben pentru un fault asupra lui Postolache
Min 54: O nouă schimbare la FC Botoșani, iese Matiș și intră Ferreira, brazilianul îşi face astfel debutul la gruparea locală
Min 58: Deşi jucătorii de la ambele echipe arată determinare în teren, acţiunile  nu îşi găsesc finalitate
Min 60: Stoicescu trage de timp, centralul se îndreaptă spre acesta pentru a-l avertiza şi dă mâna cu portarul grupării din sud. Gestul său atrage furia publicului care îl huiduie
Min 63: Matei porneşte un atac pe partea stângă, este oprit de fluierul arbitrului în apropierea porţii, spectatorii se manifestă zgomotos şi îl huiduie din nou pe central, unii dintre botoşăneni s-au ridicat în picioare şi îl fluieră
Min 66: Acsinte vede la rândul său un cartonaş galben
Min 68: Ocazie pentru Botoşani, Matei pasă pentru De Souza, care are şansa de a nimeri poarta, acesta cade însă în careul advers şi iroseşte oportunitatea
Min 70: Fault în atac asupra lui Ferreira, centralul lasă jocul să continue, jucătorii botoşăneni şi publicul protestează zgomotos, jocul a fost oprit pentru câteva zeci de secunde pentru liniştirea spiritelor
Min 72: Meciul din teren s-a transformat într-unul al orgoliilor, fotbaliştii de la ambele grupări joacă agresiv şi încearcă din răsputeri să înscrie
De la Tulcea se pregăteşte să intre în teren Coconaşu, care îl înlocuieşte pe Postolache
Min 75: Matei şut puternic din 16 metri direct în braţele lui Stoicescu
Min 79: Fault asupra lui Ferreira la marginea careului oaspeţilor, se acordă lovitură liberă pentru Botoşani, mingea este trimisă peste poartă
Matei este schimbat  şi înlocuit cu Homneac, el este huiduit de public, încearcă să protesteze, dar este luat de Marius Popescu spre bancă. De altfel, de minute în şir spectatorii i-au cerut antrenorului să îl scoată pe Matei de pe teren
Min 82: Schimbare şi la Tulcea, Postelnicu este înlocuit cu Ionescu
Min 83: Lovitură liberă executată de Boroştean care trimite mult peste poartă
Min 85: Sânmărtean execută şi el o lovitură liberă, mingea este bâlbâită în careul mic şi respinsă în afară
Min 86: Un nou cartonaş galben îl vede Florea de la Tulcea
Min 90: Patru minute de prelungiri pentru această partidă
Min 91: Homneac ajunge aproape de poarta lui Stoicescu flancat de doi jucători tulceni pe care îi fentează, şut spre poartă, mingea este însă respinsă de un fundaş de la oaspeţi
Min 94: Bordeanu la un pas de a marca după un corner, balonul este trimis pe lângă bară.
Arbitrul central fluieră finalul acestui meci care se termină cu scor de egalitate. Jucătorii botoşăneni salută galeria, publicul botoşănean părăseşte nemulţumit arena.
Gabriela ERDIC