ACUM: Două mașini s-au ciocnit la intrare în oraș, unul dintre șoferi are 74 de ani – FOTOGALERIE

În cursul dimineții zilei de astăzi, 12 martie 2015, un accident rutier a marcat mijlocul de săptămână în apropiere de Popasul Lebăda.

 

Cele două autovehicule implicate în accident, respectiv un Mitsubishi și-un Citroen s-au ciocnit, din spusele polițiștilor, pe fondul neacordării de prioritate. Ajunși la fața locului, medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani au constatat că accidentul a fost fără victime, iar ofițerii de Poliție aflați la fața locului constată doar pagube materiale.
Cei doi șoferi, dintre care unul în vârstă de 74 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ pentru ambii șoferi. Polițiștii urmează să efectueze cercetări pentru a constata cu exactitate împrejurările prin care s-a produs accidentul.
(C.B.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
Un bătrân accidentat pe Calea Națională, divinitatea l-a salvat - FOTOGALERIE