ACUM : Două doamne de la E.ON vor să ne explice facturile ”în chineză” de la gaze naturale – VIDEO & FOTO

În aceste momente în sala de ședințe  a Prefecturii Ștefan Luchian, are loc comisia pentru protecția consumatorilor cu o participare numeroasă față de anterioarele întruniri. 

 

Sunt prezenți la masă ceva producători agricoli din Botoșani și Suceava care au venit cu coșuri de legume pe care le-au așezat pe o masă. Mai sunt prezenți și directori ai instituțiilor publice deconcentrate care fac parte din această comisie de protecție a consumatorilor. Și prefectul.

 

Sunt prezente și două șefe din cadrul companiei de furnizare a gazelor naturale E.ON Moldova care fac o prezentare a modului în care sunt emise facturile către abonați, cu precizarea că fiecare informație din acestea este reglementată strict de lege. 

 

Prima dată a încercat să facă prezentarea una dintre cele două reprezentante ale E.ON. A intervenit prefectul și a oprit-o întrucât intervenția era de fapt o înșiruire a unor acte normative fără nici o precizare practică prin care să se înțeleagă toate informațiile din facturi.