Începând cu ora 9:00, directorii unităților de învățământ au fost convocați în ședință de către conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ).
Întrunirea are loc la Colegiul Național ”A.T. Laurian” și ar urma să participe mai mulți reprezentanți ai unor instituții cum ar fi Inspectoratul Județean de Poliție, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, Direcția Anticorupție, Direcția de Sănătate Publică.
Ședința a fost organizată după cazurile grave din școli de săptămâna trecută, când un elev a luat foc la ore, iar un profesor ar fi agresat sexual trei fete.
Pe ordinea de zi sunt însă mai multe aspecte:
1. Măsuri pentru asigurarea siguranței școlare în unitățile de învățământ.
2. Consilierea juridică a directorilor/directorilor adjuncți – legislație, proceduri operaționale, măsuri.
3. Analiza organizării/desfășurării simulărilor examenelor naționale și a rezultatelor obținute de elevi.
4. Monitorizarea situației școlare a elevilor/ a absențelor/ a elevilor în situații de corigență și risc de abandon școlar.
Revenim pe parcursul zilei cu mai multe detalii de la ședință!