ACUM : Directorii de instituții băgați în ședință de prefect

Coordonatorii instituțiilor publice deconcentrate de la Botoșani se află în aceste momente în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ pentru ședința ordinară de Colegiu Prefectural aferentă lunii aprilie a anului 2016.

 

Șase materiale se află pe ordinea de zi, urmând a fi prezentate de componenții acestei structuri, parte dintre ele referitoare la campania agricolă din acest an, verificarea târgurilor sau oboarelor de la nivelul județului Botoșani sau stadiul verificărilor privitoare la oferta și cererea de droguri pe plan local.

De asemenea, membrii Colegiului Prefectural au luat act de modificarea componenței prin intrarea noului subprefect, Daniela Beclea și a inspectorului șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Cristian Amarandei.

(G.E.)