ACUM: Delegaţie de la Banca Mondială în discuţii cu primarul - FOTOGALERIE

 

Patru reprezentanţi ai Băncii Mondiale sunt prezenţi în aceste momente la Primăria municipiului Botoşani unde au intrat în discuţii cu primarul Ovidiu Portariuc şi administratorul public, Adriana Zăiceanu. Delegaţia a ajuns la Botoşani şi va rămâne timp de patru zile. Ei vor verifica situaţiile financiare dar şi investiţiile derulate în sistemul de termoficare şi la parcul Cornişa.

Este practic o vizită în teren, ei ne-au trimis foarte multe chestionare, sunt foarte multe informaţii de analizat. Este o fază finală pentru a ne da acceptul dacă vreţi, avem foarte mari emoţii să trecem de acest test, este ca o evaluare, este acel audit al finanţatorului care este extrem de riguros, au trimis zeci de chestionare de toate dimensiunile şi financiare şi de legalitate şi de probleme organizatorice”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Împreună cu şefii din Primărie, delegaţia va efectua o vizită şi la Modern Calor dar şi la parcul Cornişa. De asemenea, în urma acestei vizite se va stabili şi dacă municipalitatea pateu contracta creditul bancar pentru susţinerea proiectelor europene aflate în derulare. „Este o fază intermediară, înainte de a-ţi acorda creditul verifică viabilitatea afacerii şi modul de organizare şi tot ce înseamnă, deci un audit de patru zile, nu este o verificare doar de suprafaţă”, a mai spus primarul care s-a arătat optimist că va trece cu bine testul în faţa Băncii Mondiale care va însemna şi acceptul unei instituţii financiare importante de a încheia un contract cu Primăria. Ulterior, în decurs de două săptămâni de zile, municipalitatea va fi informată dacă i se va aproba creditul bancar.
CITEŞTE:
 Primarul – întâlnire în capitală cu Banca Mondială pentru un credit - FOTOGALERIE
[[galerie-foto]]