ACUM: Concurs de directori de şcoli cu jandarmi şi poliţişti, Laurianul transformat în fortăreaţă – GALERIE FOTO

Colegiul Naţional AT Laurian este la această oră centrul învăţământului botoşănean. 180 de candidaţi la posturile de director şi director adjunct din şcoli susţin proba scrisă a concursului.

 

Din punct de vedere organizatoric, acesta este unul asemănător examenelor naţionale pe care le dau elevii. Astfel, intrările în parcarea din faţa amintitei unităţi au fost blocate de maşini de la Poliţie şi Jandarmerie, care interzic accesul oricărui cetăţean, în afară de concurenţi şi membrii comisiilor de evaluare. Unii dintre aceştia au fost aduşi de prin judeţ cu microbuze şcolare.
167 de posturi au fost scoase la concurs.
Doar proba de interviu, care nu este însă programată astăzi, va fi teoretic publică. Şi aceasta pentru că presa şi nu numai poate asista doar dacă doresc aspiranţii la posturile de directori.