ACUM : Ciuştea dărâmă bugetul lui Ţurcanu: Cineva nu ne iubeşte

 

În jurul orei 10:30 consilierii judeţeni au început dezbaterea bugetului Consiliului Judeţean Botoşani şi a unităţilor subordinate pe 2014. Primul care a luat cuvântul a fost PP-DD – istul Dorin Ciuştea, care a adus o mulţime de critici proiectului întocmit de aparatul propriu al CJ Botoşani.
“Avem un buget slăbuţ anul acesta. Acolo, la Bucureşti, cineva nu ne iubeşte. Şi nu ne iubeşte fiindcă în execuţie, în 2012 şi 2013, am făcut lucruri bune, dar am făcut şi o serie de acţiuni care nu se justificau pentru că aveam nevoie de fonduri pentru dezvoltare şi mai puţin pentru petreceri”, a afirmat Dorin Ciuştea.
El a dat ca exemplu includerea în buget a 500.000 lei drept majorare de capital social la SC Parc Industrial Botoşani SA şi a 150.000 lei pentru reclamă şi publicitate. Aceasta în timp ce Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) ar avea pe trimestrul IV prevăzută pentru salarii o sumă la jumătate faţă de cea din trimestrele I – III. Fostul vicepreşedinte al CJ Botoşani a adăugat că alocaţiile de hrană la DGASPC în trimestrul II sunt de numai 95.000 de lei, faţă de 500.000 de lei în trimestrul I.
[[banner]]
„Eu nu cred că instituţia poate asigura alimentaţia la bătrâni şi la copii cu această sumă”, a spus Dorin Ciuştea.
Preşedintele CJ Botoşani a explicat că la SC Parc Industrial Botoşani SA se majorează capitalul social pentru a amenaja un parc industrial la Bucecea, iar DGASPC face majoritatea achiziţiilor pentru alimente în trimestrul I.
„Nu credem că la Ministerul Finanţelor fondurile se alocă după ochi, după dragoste sau ne-dragoste”, a afirmat Florin Ţurcanu.
Acesta a refuzat să prindă bani în buget pentru ONG-uri şi implicit FC Botoşani.
Bugetul judeţului a fost aprobat fără probleme, cu puţine abţineri. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Bugetul lui Țurcanu făcut varză de un ales: Sindrofii, spectacol, bere, mici, tăiere de moţ