ACUM : Camion răsturnat la intrarea în oraş - FOTOGALERIE

 

Un camion care ieşea din oraş, de pe strada Sucevei, s-a răsturnat în urmă cu puţine minute la intrarea în municipiul Botoşani dinspre Suceava. Şoferul a dorit se pare să vireze la stânga, spre ACR, însă chiar la sensul giratoriu în care se intersectează străzile Pacea cu Sucevei a derapat şi a căzut pe o parte. Lapoviţa şi carosabilul umed au fost determinante în producerea accidentului. Un reporter Botoşăneanul se află la faţa locului şi vom reveni în scurt timp cu mai multe informaţii.  camion rasturnat la BotosaniSe pare că şoferul maşinii, Ştefan Ioan Ciobanu în vârstă de 36 de ani se deplasa spre Ploieşti, unde trebuia să transporte carcase de vită. El a plecat din Cătămărăşti, însă călătoria spre sudul ţării s-a finalizat în sensul giratoriu. Potrivit poliţiştilor sosiţi la faţa locului pentru a constata evenimentul rutier, conducătorul auto domiciliat în Botoşani, nu a adaptat viteza la condiţiile de mers şi la efectuarea curbei, din cauza greutăţii transportului a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat pe partea dreaptă.
Şoferul camionului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma evenimentului rutier nu au fost înregistrate victime omeneşti, ci doar pagube materiale. În urma accidentului, traficul rutier nu a fost perturbat. La faţa locului a ajuns şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, însă nu a existat pericol de scurgeri de combustibil.
 camion rasturnat la Botosani 2
CITEŞTE ŞI:
Un autocar care venea din Italia s-a răsturnat la Copălău - Trei adulţi şi un copil au ajuns la spital